Guguștiuc

E o zi însorită de început de vară și-un vânticel cald adie printre copaci. Am pe mine un pulovăraș subțire, cu ajur, încă e răcoare dimineața. Mai e până când căldura sufocantă a verii se va instala peste oraș.

Merg agale pe aleea din spatele blocului și urmăresc atentă dantela desenată de razele soarelui printre frunzele plopilor înalți. Îmi place să sar peste fiecare crăpătură din asfalt, e joaca mea preferată. Am în picioare niște pantofiori de lac și ciorapi trei sferturi albi, croșetați din bumbac subțire. Prin găurelele delicate ale ciorapilor se văd petice de piele măslinie.

Miroase frumos afară, a tei și-a flori de toate culorile, iar cântecul unui guguștiuc îmi însoțește pașii: gu-guuu-știuc, gu-guuu-știuc!

Mâna mea mică e toată cuprinsă de mâna bunicii. Îi simt căldura, mă ține strâns să nu cad, să nu pățesc ceva.

Am 5 ani azi și sunt cu bunica mea...