Am citit Luni de fiere, de Pascal Bruckner. Am descoperit una dintre cele
mai hidoase cărți pe care le-am citit vreodată. Nu mă înțelegeți greșit, nu
este o carte proastă, dimpotrivă, este scrisă magistral (deși cred că
traducerea e nițel cam prețioasă). Urâțenia ei respingătoare ei e urâțenia care
zace asunsă în fiecare dintre noi. Citind-o, descoperi o carte care te
pălmuiește, te dă cu capul de pereți și te obligă să te uiți în oglindă și să
te recunoști, spulberându-ți toate iluziile. Bruckner duce la extrem, până
aproape de patologic, mai întâi iubirea, transformată apoi într-un sentiment
cel puțin la fel de puternic, ura profundă. Cu cât iubești mai mult pe cineva,
cu atât e posibil să ajungi să-i dorești răul, chiar fizic, atunci când te face
să suferi. Pentru că iubind, dai altuia puteri absolute asupra ta și devii
vulnerabil, iar când iubirea se termină, întotdeauna din vina celuilalt, ura va
fi totală. Oamenii nu sunt buni, blânzi și iubitori, sufletul omenesc ascunde o
mocirlă de gelozie, răutate, cruzime, meschinărie și minciună, iar romanul ăsta
le scoate pe toate la iveală.
Am găsit nenumărate pasaje
memorabile, dureros de reale, aproape că nicio pagină nu mi-a rămas
nesubliniată, dar n-am să postez nici unul dintre ele, cu speranța deșartă că
poate, printr-o minune, Bruckner se înșală și iubirea devărată există și poate
dura în timp.
Dacă vreți o carte adevărată, dar
incomodă, citiți-o. Dacă vreți un roman siropos de dragoste, care să vă
hrănească iluziile, evitați-o.
Aceasta carte este o lectura obligatorie, releva complexitatea relatiiilor de dragoste, cum rutina ucide dorinta,cum posesivitatea in relatie devine toxica...fatete de care ne temem ca de fapt le-am putea purta in noi.
RăspundețiȘtergere:-) Am citit-o și eu când eram studentă. M-a șocat.
RăspundețiȘtergere